Nr 45, Decembrie 2008 - Ianuarie 2009
Dezvoltare locala
Cum creste turismul in Bran
"Castelul Bran si mitul Dracula au adus primii turisti si primii bani in Bran. Turismul cultural a oferit primul impuls dezvoltarii comunei. Acum autoritatile se confrunta cu probleme cauzate
de extindere, dar si cu noi presiuni, generate de agroturism. Cum se vor rezolva aceste probleme ramine de vazut, insa un lucru este cert, in ciuda serviciilor mai precare decit in alte parti, Branul atrage prin istorie si frumusete.
La 25 de kilometri de Brasov, pe DN 73, intre Muntii Piatra Craiului si Muntii Bucegi, se afla comuna Bran. O localitate inzestrata cu atractii istorice, naturale si etno- culturale, dar mai ales cu oameni veseli si ospitalieri care au muncit pentru ridicarea comunei.

Castelul atrage turistii, branenii ii fidelizeaza

Nici astazi nu se stie clar care ar fi legaturile dintre Castelul Bran si Dracula lui Bram Stoker. Nu conteaza, atita timp cit legenda aduce la castel turisti din diferite colturi ale lumii, cu totii impresionati de fictiunile horror ale autorului irlandez si veniti sa descopere tarimul groazei si al mortii, lacasul vampirilor. Astfel, se poate spune ca prima vizita in Bran se datoreaza castelului.

Odata ajunsi in Bran, turistii pot fi partial dezamagiti, dar vor fi repede consolati. Dezamagiti, pentru ca Branul are mai degraba aspectul unei resedinte romantice decit a unui cuib de vampiri. Dar localitatea frumoasa si ospitaliera, cu case inalte, zidite din piatra sau lemn si rasfirate intr-o zona inconjurata de munti ce ating cerul, cu oameni gospodari si zimbitori, care te indeamna sa le cunosti casa si obiceiurile, cu imprejurimi naturale deosebite, atrage admiratia oricarui nou-venit. Astfel, se poate spune ca, desi castelul ii atrage initial pe turisti, fidelizarea lor se datoreaza locului si oamenilor.

Si astfel, pe baza acestor valori, comuna Bran si cele patru sate din componenta sa, Poarta, Predelut, Sohodol si Simon, au prosperat.



De la oierit la turism

Incepind cu anii 90, comuna Bran a devenit o destinatie turistica predilecta pentru multi turisti din tara si din strainatate. Nu se stie citi la numar au fost pina acum, insa un lucru e cert, au lasat in urma lor resurse financiare considerabile. In plus, au convins autoritatile locale, agentii economici, oamenii locului ca turismul reprezinta o sursa uriasa de venit si ca trebuie sa faca mult mai mult pentru promovarea vestigiilor culturale, istorice si naturale ale comunei, precum si ale zonei din care face parte.

In acest context, in comuna a demarat un proces de transformare ce a vizat oamenii, antreprenorii si autoritatile. Fiecare a devenit mult mai interesat de locul unde traieste si de oportunitatile oferite pentru a duce o viata decenta.

Astfel, locuitorii si-au schimbat mentalitatea. Din industriasi si buni gospodari, au invatat sa se faca mici antreprenori. Mai exact, nu au stat prea mult pe ginduri si si-au modernizat casele, varuind peretii, schimbind mobilierul, aducind wc- ul in interior, alaturi de un dus, la fiecare etaj, cu hidromasaj sau fara. Dupa care au deprins arta amabialitatii si a comunicarii. Si-au schimbat pina si portul. Astazi, in Bran vezi barbati si femei imbracati in haine curate, elegante, asortate in felul lor (de exemplu, la barbati cravata este purtata la camasa alba si caciula de lina), dar placute la vedere. Caci ei, prin felul propriu de a fi, ofera farmec si stil localitatii.Totodata, in afara de antreprenorii amatori exista si cei profesionisti. Acestia, odata cu aparitia primilor germeni ai capitalismului in Romania, s-au orientat rapid si au infiintat diverse societati private. In Bran, cele mai profitabile sint societatile private de transport persoane si marfa, comerciale, in special cele alimentare si de turism. Concomitent, agentii economici din alte localitati ale tarii, atrasi fiind de oportunitatile de afaceri existente in zona, au demarat investitii profitabile. Drept urmare, Branul s-a schimbat la fata si s-a extins. Au aparut hoteluri, pensiuni, vile, toate impunatoare, moderne si atractive pentru clienti.

Nici autoritatile locale nu au stat cu miinile in sin. Acestea au venit in ajutorul localnicilor si al agentilor economici pentru a le stimula investitiile. In acest sens au initiat proiecte concrete de mordernizare a infrastructurii. Mai exact, proiecte de reparare a drumurilor, de extindere a retelei de canalizare, a alimentarii cu apa si gaze. In plus, a conceput si sustinut diferite proiecte etnoculturale. O mare atentie a fost acordata sarbatorilor traditionale, care sint in mare organizate si sustinute financiar de primarie.



Problemele nu au disparut

In ciuda dezvoltarii in exces din ultimii ani, nu se poate spune ca in Bran fiecare detaliu este foarte bine pus la punct. Comuna are si multe minusuri din cauza carora unii dintre turisti prefera destinatiile din apropiere.

In mod paradoxal, extinderea localitatii a produs mai multe probleme decit avantaje. Motivul care a provocat aceasta situatie a fost lipsa coordonarii intre extindere si facilitati. Ceea ce a dus la constructia de vile, pensiuni si blocuri in zone indepartate, la periferie, unde construirea unor retele de canalizare si alimentarea cu apa si gaze se fac mai greu.

Locurile de parcare, la fel, constituie o problema. Centrul comunei este mic, iar in timpul manifestatiilor populare si culturale se umple pina la refuz, aglomeratie care nu iti permite sa gasesti un loc de parcare sau sa petreci in voie fara sa fii calcat pe picioare.

O alta problema a comunei este lipsa cosurilor pentru deseuri. De exemplu, in mod surprinzator, pe strada Poarta, lunga de aproape 3 km, nu exista un asemenea cos, iar situatia este deranjanta pentru turistul care a mincat pe drum o fructa sau un sandvici si nu are unde arunca resturile.

Insa, probabil cel mai mare neajuns al Branului il constituie restaurantele. Nu ca n-ar exista, dar cind te gindesti la renumele statiunii, iti dai seama ca acestea lipsesc cu desavirsire. In centrul comunei sint citeva asa-zise restaurante si un han. Daca de la han nu se pot emite mari pretentii, intelegind ca acolo nu poti gasi decit un singur fel de mincare, de la restaurante, in schimb, asteptarile sint mai mari. Degeaba! Un restaurant nu are locuri pentru fumatori si nefumatori si, in plus, e prea mic, altul e ceva mai cochet, insa aglomerat, iar mincarea nu este cine stie ce.

Totodata, investitorii si primaria trebuie sa tina cont si de doleantele micutilor, care se pling de lipsa unui parc de distractii.



Cum se vede viitorul in Bran

Pentru moment, vestile nu sint bune pentru dezvoltatori. Primaria vrea sa stopeze supra- aglomerarea localitatii si a hotarit sa impuna actiuni care sa descurajeze constructia imobilelor noi. Potrivit deciziei Consiliului Local, pe viitor cei care vor dori sa construiasca aici vor trebui sa cumpere minimum 1.000 mp pentru o casa de vacanta si minimum 2.000 mp pentru pentru pensiune. Mai mult decit atit, in ajutorul primariei au venit si guvernantii care, prin Programul National de Dezvoltare Rurala, nu mai acorda fonduri nerambursabile Zonei Bran-Moeciu la Axa III - Finantari pentru incurajarea activitatilor turistice decit pentru modernizarea structurilor turistice existente. In schimb, sint si vesti bune. In afara de turismul istoric, pe viitor se va pune accentul si pe agroturism. Or, din cite am prezentat mai sus, Branul intruneste toate conditiile. De mentionat ca, in octombrie 2008, comuna Bran, impreuna cu alte localitati, a infiintat Asociatia pentru Dezvoltare Durabila "Pasul Bran-Rucar", ce va promova si sprijini dezvoltarea economica, sociala, culturala si ecologica din zona. Pina atunci, o serie de probleme amintite necesita solutionare.



Din istoria Castelului Bran

Actul din 19 noiembrie 1377 emis de Ludovic I dAnjou catre brasoveni reprezinta primul document ce atesta Castelul Bran. Probabil, "cu munca si cheltuiala lor proprie" brasovenii au construit castelul in subordonarea caruia se mai aflau 13 localitati. Insa, se stie sigur ca intre 1419 si 1424 acesta i-a apartinut lui Sigismund, iar la sfirsitul secolului al XV-lea era in posesia secuilor, raspunzatori de apararea sud-estului Transilvaniei. Cu timpul, Castelul Bran a devenit inoperant din punct de vedere militar. Astfel ca, la 1 decembrie 1920, Consiliul orasenesc din Brasov l-a daruit Reginei Maria "ca semn de recunostinta fata de contributia sa la infaptuirea Marii Uniri". Timp de sapte ani arhitectul regal Carol Liman l-a restaurat, transformindu-l intr-o fastuoasa resedinta de vara. Din anul 1948, cind familia regala a parasit tara, castelul a intrat in proprietatea statului, degradindu-se in continuu. Insa, imediat dupa caderea regimului dictatorial, Castelul Bran a fost restaurat, devenind muzeu si unul dintre primele repere turistice ale Romaniei postcomuniste.



Atractii turistice

Daca iei in mina o harta cu obiectivele turistice din zona, imediat iti dai seama de pozitia strategica ocupata de Bran. Localitatea este inconjurata de numeroase obiective de interes turistic. Iata citeva dintre ele:

Pirtia de schi Zanoaga - amplasata in Valea Portii, este una dintre cele mai noi atractii turistice din Bran. Pirtia are o lungime de 650 de metri si o diferenta de nivel de 145 de metri si se adreseaza mai ales schiorilor debutanti sau de nivel mediu. Totodata, beneficiaza de instalatie de nocturna, teleschi si tunuri mobile de zapada.

Sate traditionale - salba satelor traditionale din apropiere este impresionanta. Din lipsa de spatiu, ne vom rezuma doar la Sirnea si Fundata, desi toate merita mentionate. Sirnea este atestat ca primul sat turistic din Romania.

Asezat la poalele Muntilor Piatra Craiului, satul este recunoscut pentru sarbatorile folclorice ce se desfasoara aici. Memorialul Fruntes, Noaptea de Sinziene, Masura laptelui si Intilnirea cu fiii satului, Focul de Sumedru atrag pe parcursul anului interesul a mii de turisti. Fundata este o asezare situata intr-un cadru pitoresc dominat de relieful carstic. In cartile de geografie este socotita cea mai inalta localitate din tara, fiind situata la altitudinea de 1360 de metri. In fiecare iarna atrage impatimitii de schi, iar vara pe cei de drumetii si dornici de a se relaxa in sinul naturii.



Obiceiuri

Tirgul Pantelimon este o manifestare traditionala ce se organizeaza la Bran inca din perioada medievala. Acesta are loc cu ocazia Sfintului Pantelimon pe stil vechi si aduna zeci de mesteri populari din toata tara. Acestia, pe tarabe frumos aranjate, isi prezinta creatiile de ceramica, picturi pe sticla sau pe lemn, tesaturi sau obiecte din piele, de unde turistii le pot admira sau cumpara.

Ravasitul oilor este una dintre cele mai cunoscute sarbatori desfasurate in Bran. Sarbatoarea are loc in prima duminica din luna octombrie, pe platforma de la Vama, dupa ce stapinii de stina coboara de la munte si returneaza proprietarilor oile, incheind, totodata, intelegerea cu acestia. Cu aceasta ocazie se organizeaza expozitii de produse din lapte, de animale si programe artistice. An de an, Ravasitul Oilor aduce tot mai multi curiosi, iar unul dintre acestia a fost si presedintele tarii, Traian Basescu.

--
Ionut Gaidau
« Inapoi  |  Sus ^
Seminariile Eurocom
Publicitate

Abonamente
Pentru a primi revista in varianta tiparita puteti opta pentru trei tipuri de abonamente:
3 luni - 24 lei
6 luni - 48 lei
12 luni - 96 lei

Contact:
Tel: 021-231.09.77
difuzare@gm.ro